Traseistul Tiberiu Iacob – Ridzi este oficial candidatul PNL la primăria Petroșani

  • acum 3 ani

Actualul primar al municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, va fi candidatul Partidului National Liberal la alegerile locale. Acesta a plecat de la UNPR la PNL.

Liberalii merg la Petroşani pe mâna actualului primar, Tiberiu Iacob – Ridzi, care este membru deplin al PNL. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la care au participat co-preşedinţii PNL Bogdan Ţîmpău şi Dorin Gligor, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, dar şi primarul Iacob – Ridzi.

„Echipa liberală din judeţul Hunedoara se întăreşte de astăzi prin venirea domnului Tiberiu Iacob – Ridzi alături de noi, primarul în exerciţiu al municipiului Petroşani şi viitorul primar. Este un moment de bucurie pentru noi, liberalii din judeţul Hunedoara, faptul că echipa noastră de la nivelul judeţului devine mai puternică, devine mai coerentă prin această venire”,a precizat liderul PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Ţîmpău.

De asemenea, Tiberiu Iacob – Ridzi a declarat că s-a înscris în PNL pentru că crede în această echipă. „În urma discuţiilor pe care le – am avut cu colegii mei, am luat această decizie de a candida din partea PNL şi de a mă înscrie în PNL. Nu este varianta cea mai uşoară pentru mine, dar este cea mai bună variantă pentru Petroşani, aceasta de a mă înscrie şi de a candida din partea PNL şi, cu siguranţă, sunt convins că alături de această echipă vom reuşi să facem tot ceea ce ne-am propus pentru Petroşani şi pentru judeţul Hunedoara. (…) De ce am ales PNL? E o echipă în care cred şi cu siguranţă în următoarea formulă guvernamentală, după alegerile parlamentare, PNL nu poate să nu fie la guvernare, iar Petroşaniul, Valea Jiului şi Hunedora vor avea numai de câştigat”, spune primarul în exerciţiu al Petroşaniului. Iacob – Ridzi a plecat astfel din echipa UNPR, condusă la nivel naţional de generalul Gabriel Oprea.

 

Comentarii

  • pt traseisti dn politica

    Andrei Kristof 15 februarie 2016 16:02 Răspunde
  • si mai venim cu o solutie pt toti corupti

    Andrei Kristof 15 februarie 2016 16:06 Răspunde
  • Sa intors de unde a plecat…PDL…PNL…un traseist politic…

    Mioara Mitri 15 februarie 2016 16:36 Răspunde
  • Eu am impresia ca daca nu esti masochist nu poti fi primar ,adica PDL la terminat acum PDL ,PARDON PNL il revigoreaza 😛

    Mateescu Simona 15 februarie 2016 16:41 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului