Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea Lonea s-au blocat în subteran

  • acum 3 ani

Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea de cărbune Lonea s-au blocat luni dimineața în subteran, nemulțumiți de situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH), oamenii solicitând prezența în Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

“Până nu vine ministrul în Valea Jiului, să ne spună soarta CEH, minerii spun că nu vor ieși din subteran”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului ‘Muntele’ de la Mina Lonea, Vasile Păduraru.

Potrivit acestuia, activitatea la Mina Lonea a fost oprită și de angajații care lucrează la suprafață.

Păduraru a explicat că starea de spirit a oamenilor este una “foarte încinsă” din cauză că aceștia se tem de falimentul CEH și de perspectiva că și-ar putea pierde locurile de muncă.

“Starea de spirit a oamenilor este foarte încinsă la nivel de subteran și suprafață, dar și în Valea Jiului este la fel. Oamenii se tem de insolvența CEH și de pericolul falimentului. Vedem falimentul la poarta minei”, a arătat liderul de sindicat.

Acesta a mai spus că va intra în subteran pentru a se alătura ortacilor săi, urmând să revină la suprafață doar pentru a discuta cu minerii care vor veni la schimburile următoare.

“De marți, nu voi mai ieși din subteran, până nu vine ministrul în Valea Jiului”, a conchis Păduraru.

CEH numără circa 6.300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania se află în procedură de insolvență.

Comentarii

  • CAM TARZIU .

    Tom Tomita 22 februarie 2016 09:39 Răspunde
  • Trebuiau blocati cel putin o luna,smecherii si hotii….

    Liliana Pap 22 februarie 2016 09:40 Răspunde
  • Degeaba fratilor.Ne-au distrus hotii

    Kelemen Oszkar 22 februarie 2016 09:55 Răspunde
  • Multumiti-i la dl. NICA pentru situatia in care suntem si mineri si energeticieni ca ne-a lucrat si ne lucreaza in continuare pe la spate

    Bebe Albu 22 februarie 2016 12:43 Răspunde
  • Altii ar trebui blocati la intuneric,dar aceia isi apara pielea si se bucura de salariile colosale pe care le obtin din munca adevaratilor mineri.Sa le fie rusine trantorilor si hotilor din sistem!

    Daniela Dobre 22 februarie 2016 12:56 Răspunde
  • Bebe multumiti lui Nica dar sa nu uitati nici de sefi ..toti si-au facut salarii de salarii si si-au acordat preme de preme si au furat ca doar asta-i moda in Romania si la prostime ia-u scos ochii cu maruntis si subventii nema ..asa ca acum suntem unde suntem !!!

    Katy Katy Kaytland 22 februarie 2016 14:18 Răspunde
  • Sai luati pe liderii de sindicat de gulere acum ca ei sunt vinovati de situatia in care va aflati ….. ei au stiut ce se intampla acolo de anii buni si le-au și și-au mai si marit salariile…… Luati directorii Generali care au contribuit la distrugerea companiei, gen, Jujan, Dragoi ………Luatil pe NICA cu toti postacii si lingai lui ca ei au tolerat minciuna si ilegalitatile facute cu acordul si stiinta lor…..pentru ca si in prezent se fac aceleași aranjamente pentru a nu se afla adevarul deoarece acolo sunt implicate multe firme si multi politicienii care au capusat aceasta companie……

    Robert Popescu 22 februarie 2016 14:44 Răspunde
  • Nica e vinovat ca se zbate sa mentina acest CEH pe linia de plutire, dar va intreb si eu…acei liderii care stau si mustacesc nu au nicio vina? Au o vina fff mare ptr faptul ca injecteaza niste dobitoci care stau ascunsi dupa perdele si asteapta ca cineva sa le rezolve locurile de munca! Am fost la miting…oare in vj numai 1500 de oameni muncesc in ceh? Restu unde a ti fost? Va tinut nica acasa? Nica…la sa i omule sa moara de sete…ca nu vor avea dupa ce sa bea apa daca CEH intra in faliment!…de fapt vine vara…bureti…afine…etc.

    Marin Mitroi 22 februarie 2016 14:53 Răspunde
    • Mitingul a fost praf in ochi, mai bine zis a fost campanie politica.Ce a declarat Nica acolo si ce a facut apoi, nu se stie se tine ascuns.

      Bebe Albu 22 februarie 2016 22:46 Răspunde
    • Te intreb…cui ia facut campanie politica?

      Marin Mitroi 23 februarie 2016 14:00 Răspunde
  • Bine a zis BRANCUS…v-am lasat saraci si prostii…v-am gasit si mai saraci si mai prosti!

    Marin Mitroi 22 februarie 2016 14:56 Răspunde
  • DE cand a lasat Dumnezeu omul pe pamant,acesta a vrut sa faca ce-i place lui.Pai furatul inseamna sa iei de la altii si sa profiti de ei.In tara asta exista autoritati care se cheama -DNA,Procuratura,SRI si altii, care sunt obligati sa depisteze si sa-i traga la raspundere pe HOTI.Noi nu putem face mare lucru,am ramas prea putini sa mai putem influenta pe cineva.Si cum s-a spus aici,daca suntem asa putini,mai si stam acasa cand trebuia sa fim la miting,atunci sa nu va mai plangeti.

    Marius 22 februarie 2016 20:33 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului