Circa 300 de mineri de la Vulcan s-au autoblocat în subteran; continuă protestul și la mina Lonea

  • acum 3 ani

Circa 300 de mineri de la exploatarea de cărbune Vulcan, din Valea Jiului, s-au autoblocat marți în subteran, iar personalul TESA protestează în curtea minei, nemulțumiți de situația actuală a Complexului Energetic Hunedoara și solicitând să afle care va fi viitorul acestei companii, a declarat, pentru AGERPRES, președintele sindicatului de la Mina Vulcan, Ioan Ciubotaru

Protestatarii se alătură astfel ortacilor de la Mina Lonea, aproape 250 dintre aceștia refuzând să mai iasă la suprafață după ce și-au efectuat schimburile de lucru.

‘În subteranul Minei Vulcan se află circa 300 de mineri de la schimburile 4 și 1 (schimbul de noapte și cel de dimineață, n.r.). Oamenii vor să știe ce se întâmplă cu complexul pentru că se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor’, a explicat liderul sindical.

Minerii din cele două schimburi se află într-o zonă situată pe o galerie principală, aproape de un puț de intrare în subteran.

Ortacii de la Vulcan se solidarizează cu cei aproape 250 de mineri de la Lonea, din toate cele patru schimburi, care se află blocați în subteranul exploatării de 24 de ore. Cel puțin 15 dintre protestatari s-au declarat luni seara și în cursul nopții în greva foamei.

Șase mineri au fost scoși din subteran, pe timpul nopții deoarece li s-a făcut rău și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi dintre ei au fost transportați la spital, au precizat surse oficiale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

La poarta minelor Lonea și Vulcan au fost trimise două mașini de ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță și SMURD Hunedoara, care vor acorda asistența medicală în caz de necesitate.

Protestul minerilor a început luni dimineața, când schimbul 1 de la Mina Lonea s-a blocat în subteran, nemulțumiți de situația de insolvență în care se află CEH și de perspectiva ca societatea să intre în faliment. Minerii au cerut să li se prezinte măsurile concrete de salvare a CEH și poziția oficială a Ministerului Energiei în ceea ce privește viitorul societății.

Comentarii

  • Blocati cacaciosii care sau imbogatit pe spatele vostru…

    Liliana Pap 23 februarie 2016 09:16 Răspunde
  • Urmam si noi .

    Costel Stir 23 februarie 2016 09:16 Răspunde
  • Unde sunt cei de la mina Livezeni și Lupeni?

    Beta Violeta 23 februarie 2016 09:53 Răspunde
  • Sa ne facem auziti UNITATE, UNITATEEEE

    Nelu Stoichici 23 februarie 2016 10:03 Răspunde
  • Minerii trebuie ajutati,pt ca nu mai sunt o forta,singuri nu vor reusi…daca minele se vor inchide toata valea va avea de suferit….

    Liliana Pap 23 februarie 2016 10:11 Răspunde
  • Sefii de ce nu solidarizeaza cu minerii,dar sugalai politici care au adus tara si mineritul in halu asta!

    Mariutza Ilie 23 februarie 2016 11:00 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului