Începutul sfârşitului?! Începe procesul celor două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, cu Garda de Mediu

  • acum 4 ani

La Judecătoria Deva începe, joi, procesul în care oficialii Complexului Energetic Hunedoara se războiesc cu cei de la Garda Naţională de Mediu .Iniţial, cauza s-a aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, însă magistraţii de aici şi-au declinat competenţa. În acest dosar se tranşează, de fapt, viitorul Termocentralelor Mintia şi Paroşeni, care încearcă în instanţă să-şi prelungească perioada de funcţionare.

Oficialii CEH au cerut în justiţie anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. În luna iunie 2015, Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză că nu s-au conformat normelor de mediu în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că, în vederea obținerii Autorizației Integrate de Mediu, la Mintia este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea Directivei 2001/80/C pentru cele trei instalații mari de ardere (IMA1, IMA2, IMA3), respectiv reabilitare electrofiltre, reabilitare azătoare cu NOx redus. De asemenea, pentru Mintia s-a decis aplicarea unei sancţiuni în valoare de 60.000 lei pentru că unitatea funcționează fără a deține autorizație integrată de mediu. La Paroşeni, în schimb, trebuie finalizată investiţia privind desulfurarea gazelor de ardere, care este de altfel aproape finalizată, respectiv schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii. Închiderea celor două termocentrale ar reprezena cântecul de lebădă pentru compania energetică, dat fiind faptul că veniturile principale pentru derularea activităţii CEH vin exact din vânzarea de energie.

Sursa:: Avantuliber

Comentarii

  • Sa nu fie sfarsitul sfarsitului…inceputul a fost mai demult:)))

    Maria Pintilie 25 februarie 2016 15:17 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului