Minerii şi energeticienii, dezbinaţi de„un sistem mafiot care vrea să încaseze şi cheltuielile de înmormântare a CEH”!

  • acum 3 ani
Dezbinarea energeticienilor şi a minerilor nu este întâmplătoare, atrag atenţia liderii Sindicatului Muntele. În spate s-ar afla „un sistem mafiot” care încearcă să pună mâna pe muribundul Complex Energetic Huendoara aşa încât să poată încasa şi „cheltuielile de înmormântare”, ajutat şi de diverşi lideri aserviţi.
 
Dezvăluirile vin din partea vicepreşedintelui Sindicatului Muntele, Cristian Iştoc, care cheamă din nou angajaţii şi sindicatele din minerit şi energie să se solidarizeze, aşa încât să lupte împreună împotriva celor care au dus Complexul în faliment. „Politicul, în anul 2013, pune energia şi mineritul la un loc şi face fuziunea dintre SNH cu CEH. Sindicatul Muntele este primul şi singurul sindicat din CEH care înţelege şi formează un mix sindical fiind pionieri în această încercare.

Politicul reactionează şi lansează pe toate planurile o campanie de denigrare a liderilor Sindicatului Muntele, folosindu-se de directori, şefi de sectii/departamente dar şi de liderii sindicatelor de „casă/aservite”.
Salariaţii, încet – încet, pe principiul să moară capra vecinului, mentalitate tipic românească, aleg să susţină această campanie de denigrare a Sindicatului Muntele.
Singurul sindicat din cadrul CEH care vorbeşte public despre insolvenţa CEH încă din 2013 este Sindicatul Muntele.

Urmează o luptă a liderilor Sindicatului Muntele cu un sistem mafiot care încearcă prin toate mijloacele să preia controlul muribundului CEH doar pentru a încasa şi „cheltuielile de înmormântare”. Cu toate că mult anuntata insolventă s-a adeverit, salariaţii CEH stau în continuare departe de Sindicatul Muntele şi de manifestările organizate de acesta. În loc să folosim „puterea” fiecărei categorii în folosul tuturor, am ajuns să ne urâm între noi, uitând că cei responsabili de „necazul” nostru sunt cei pe care îi alegem odată la 4 ani. Nu cred că e târziu să ne solidarizăm toti angajatii CEH şi să revărsăm toată ura spre responsabilii politici, spre guvernantii care au dus CEH la groapă”, spune Cristian Iştoc.
Împreună pot învinge
Pentru salvarea CEH mai este o şansă, spune vicepreşedintele Sindicatului Muntele, însă este nevoie de o voce comună pentru a o putea fructifica şi aceasta este piaţa reglementată pentru entitatea energetică hunedoreană. „Trebuie doar să le cerem tuturor sindicatelor să susţină acest demers care poate creşte veniturile CEH, singura măsură care poate salva complexul de la faliment. Trebuie să desfiinţăm acele sindicate care susţin falimentul şi tăierea la fier vechi a componentelor CEH, acele sindicate care azi cer demisii şi mâine le dau înapoi”, mai spune liderul de sindicat.

Iştoc spune că, personal a făcut tot ce a permis legea pentru pedepsirea celor vinovaţi de „bătaia de joc” adusă celor care muncesc pe salarii mizere, în timp ce ei se bucură de salarii şi privilegii nemeritate şi şi.a exprimat convingerea că, în curând, vom asista la primele retineri. Rămâne însă şi un regret, acela că, în ciuda demersurilor, nu s-a reuşit oprirea intoxicărilor venite din rândul sindicatelor care au sustinut politrucii în fruntea CEH, şi care au dus la dezbinarea minerilor şi energeticienilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului