Tragedie la Petrila. Doi tineri zdrobiți într-un bolid

  • acum 3 ani

Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5, unul dintre tineri a murit pe loc iar celălalt a ajuns în stare gravă la spital.

Doi tineri de 23 și 24 de ani, unul venit în vizită din Anglia, au fost implicați în teribilul accident, iar anchetatorii spun că șoferul conducea un bolid cu volan pe dreapta cu o viteză extrem de mare. În centrul localității, autoturismul a derapat și a lovit cu partea dreaptă o autoutilitară de la societatea locală de salubritate aflată la curățenie. Impactul a fost nimicitor, iar șoferul a murit pe loc în timp ce amicul lui aflat pe scaunul din stânga a fost pur și simplu aruncat din mașină. Tânărul a fost rănit extrem de grav a fost dus la Spitalul de Urgență Petroșani, iar medicii se luptă pentru viața lui. Pompierii și paramedicii SMURD din Petroșani, chemați la fața locului, n-au mai putut face nimic pentru a-l salva pe șofer și a fost nevoie de inervenția lor pentru a-l scoate pe tânăr din mormanul de fiare contorsionate. ” Neadaptarea vitezei la condițiile de drum pare să fi fost cauza producerii accidentului. Au lovit o autoutilitara care făcea curățenie la ora respectivă. Am făcut cercetările la fața locului, masurătorile și s-a întocmit dosar penal în cauză”, a declarat șeful Poliției Petrila, comsiarul Ovidiu Zaharie.

“Un tânăr de 26 de anicare conducea un autoturism pe strada Republicii, din oraşul Petrila, din direcţia Petroşani-Petrila, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers cu viteză redusă, după care a fost proiectat într-un autoturism parcat pe banda I a sensului opus de circulaţie.  În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 26 de ani şi rănirea gravă a unui tânăr de 23 de ani, din oraşul Petrila, pasager în autoturism”, comunică IPJ Hunedoara.

Mașina pe care o conducea Daniel Uidilă s-a zdrobit după un impact violent cu o autoutilitară care se ocupa de administrarea teritoriului. Și mașina – măturătoarea a suferit mari avarii. UN alt autoturism oprit pe marginea drumului a fost avariat.

Foto: Facebook

12799014_973273316082275_418745530677373603_n 12806201_973273296082277_981491776039652500_n 12832394_973273266082280_5214476346169121901_n

 12821532_1032527960139345_5256443062499807169_n12801175_1032527923472682_4794887557100630184_n
DSC_0003

Sursa:: Avantuliber

Comentarii

  • Pacat….erau tineri!Condoleante familie!

    Mihaela Roman 9 martie 2016 12:41 Răspunde
  • O doamne pacat de ei 🙁

    Anca 28 martie 2016 23:49 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri din Valea Jiului