Ministrul Energiei: Nu exista nicio solutie politica pentru rezolvarea situatiei de la Complexul Energetic Hunedoara

  • acum 3 ani

Situatia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) este extrem de complicata, insa nu exista nicio solutie politica pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta aceasta companie aflata in insolventa, considera ministrul energiei Victor Grigorescu. “Nu exista nicio solutie politica acolo, nu cred ca putem face altceva decat sa ne facem meseria, s-o facem cu profesionalism si sa respectam atributiile fiecaruia. Directori de societati avem? Avem. Astept sa-si faca datoria”, a declarat luni Grigorescu, potrivit Agerpres. Declaratia a fost facuta in contextul in care administratorul judiciar al companiei propune stergerea datoriilor de catre Ministerul Finantelor.

Potrivit raportului privind cauzele insolventei, Complexul Energetic Hunedoara are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde de lei catre Ministerul Finantelor Publice.

“Sunt un adept al reorganizarii si restructurarii companiilor care trebuie reorganizate si restructurate. M-ati intrebat cum vom face acest lucru, dar este prematur de spus. Acest raport al cauzelor insolventei arata niste aspecte pe care nu le putem nega si de care trebuie sa ne ocupam: management prost, decizii proaste in trecut, decizii discutabile chiar din punct de vedere al legalitatii, iar aceste cauze trebuie inlaturate. Care este calea cea mai buna pentru a restructura este un lucru care necesita o analiza in continuare”, a afirmat Grigorescu.

“Pentru mine, doua lucruri sunt importante: ca exista un raport asupra cauzelor insolventei si incurajarea mea catre administratorul judiciar este sa-si duca munca pana la capat, sa ia acele masuri care decurg din concluziile care au fost identificate acolo, inclusiv sa transmita tuturor institutiilor unde are de transmis documente(…)Avem un administrator judiciar care are niste lucruri de facut, care a facut o analiza asa cum ii cere legea, in termenul pe care il cere legea, care trebuie sa prezinte creditorilor acele rezultate si care, pentru a proteja aceasta companie, trebuie sa ia niste masuri. Astept sa le ia. Nu va asteptati ca Ministerul Energiei sa fie un factor impasibil, dar astept, asa cum am cerut-o de fiecare data, ca si ceilalti, toti cei implicati, sa-si faca datoria. Singurul lucru care ne duce catre solutia corecta este profesionalismul”, a mai spus ministrul energiei.

Întrebat care este opinia sa cu privire la propunerea administratorului judiciar ca datoria către stat a CEH să fie ștearsă, ministrul a răspuns: “Sunt un adept al reorganizării și restructurării companiilor care trebuie reorganizate și restructurate. M-ați întrebat cum vom face acest lucru, dar este prematur de spus. Acest raport al cauzelor insolvenței arată niște aspecte pe care nu le putem nega și de care trebuie să ne ocupăm: management prost, decizii proaste în trecut, decizii discutabile chiar din punct de vedere al legalității, iar aceste cauze trebuie înlăturate. Care este calea cea mai bună pentru a restructura este un lucru care necesită o analiză în continuare”.

El a subliniat faptul că situația nu se va rezolva printr-o soluție politică.

“Nu există nicio soluție politică acolo, nu cred că putem face altceva decât să ne facem meseria, s-o facem cu profesionalism și să respectăm atribuțiile fiecăruia. Directori de societăți avem? Avem. Aștept să-și facă datoria. Aștept să gestioneze business-ul acelei companii așa cum se cuvine. Avem un administrator judiciar care are niște lucruri de făcut, care a făcut o analiză așa cum îi cere legea, în termenul pe care îl cere legea, care trebuie să prezinte creditorilor acele rezultate și care, pentru a proteja această companie, trebuie să ia niște măsuri. Aștept să le ia. Nu vă așteptați ca Ministerul Energiei să fie un factor impasibil, dar aștept, așa cum am cerut-o de fiecare dată, ca și ceilalți, toți cei implicați, să-și facă datoria. Singurul lucru care ne duce către soluția corectă este profesionalismul”, a susținut Grigorescu.

Ministrul a făcut apel la încetarea zvonurilor pe marginea acestui subiect, zvonuri care pot duce la dramatizarea situației.

“Sigur că situația este extrem de complicată, dar acest lucru mi l-am asumat și, împreună cu mine, și l-au asumat și colegii mei încă din 17 noiembrie. Îmi doresc foarte mult ca toată lumea să-și facă datoria — și ministerul, și colegii din conducerea companiei, și administratorul judiciar și oricine trebuie să și-o facă acolo. Și să încetăm cu zvonuri și cu exacerbarea unor chestiuni care nu au niciun fundament. Până la urmă, cred că ceea ce am spus că facem prima dată, și nume că ne asigurăm că pe această societate nu se pune lacăt, am și făcut. Pas cu pas, mergem mai departe, fiecare făcându-și datoria. Inclusiv colegii din sindicat, pentru că nu cred că putem face restructurări fără să avem un dialog. Soluțiile tehnice vin din interiorul companiei, de la oamenii care lucrează de zeci de ani acolo. Dacă nu, o să găsim pe alții care pot să facă acest lucru”, a mai spus Grigorescu.

Concret, administratorul judiciar, firma GMC SPRL, propune, în raportul privind cauzele insolvenței, “compensarea datoriilor către statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin preluarea în contul creanței a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatări ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel puțin până în 2018”.

Complexul Energetic Hunedoara are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit raportului, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanțelor Publice.

Această propunere va fi evaluată de Adunarea Creditorilor, care va decide cu privire la planul de restructurare.

“Bineînțeles, toate acestea s-ar putea realiza numai dacă CEH va rezista și nu va intra în faliment direct în perioada de observație, fără a mai ajunge la implementarea unui plan de reorganizare. Iar aceasta se poate face doar printr-o restructurare masivă a tuturor compartimentelor societății, prin reducerea la strictul necesar a tuturor cheltuielilor, atât a celor materiale, cât mai ales a celor cu muncă vie, acestea din urmă atât prin eliminarea din organigrame a tuturor posturilor inutile și care nu au legătură cu producția cât și prin ajustarea drastică a salariilor”, se mai arată în raportul administratorului.

Un număr de 25 de lideri sindicali și angajați de la termocentrala Mintia au intrat luni dimineața în greva foamei, în fața sediului administrativ, solicitând demisia conducerii companiei, pe care o acuză de faptul că a dus societatea la starea de insolvență de acum. În paralel, în curtea termocentralei, peste 100 de angajați au declanșat un protest spontan încă de la prima oră de program.

”Suntem 25 de oameni în greva foamei, toți liderii de sindicat și alți angajați. Cerem să se facă, de urgență, acorduri cu fiecare sindicat legal constituit, cerem demisia conducerii complexului, inclusiv a consilierilor, pentru că din cauza lor suntem în această situație”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva, Mircea Crișovan.

Potrivit acestuia, oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că firma de insolvență desemnată ca administrator special al CEH a denunțat unilateral contractul colectiv de muncă și cer reglementarea acestei situații.

În plus, se solicită anularea unei decizii a conducerii CEH prin care personalul din termocentralele Mintia și Paroșeni este trimis, prin rotație, în șomaj tehnic, energeticienii apreciind că hotărârea ar trebui aplicată și în sectorul minier, neafectat de această măsură.

Contractul colectiv de muncă al angajaților Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost denunțat joi, 17 martie, de administratorul judiciar al companiei, în condițiile în care societatea se află în procedură de insolvență. Potrivit unui comunicat al CEH, relațiile de muncă dintre salariați și angajator urmează să se deruleze în baza prevederilor din contractele individuale de muncă.

CEH numără circa 6.300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania se află în procedură de insolvență din data de 7 ianuarie, conform unei hotărâri luate de Tribunalul Hunedoara.

Comentarii

  • Soluția trebuie să fie, în mod evident, economică.

    Robin Molnar 21 martie 2016 15:04 Răspunde
  • nu exista ca NU SE VREA

    Andras Kincses 21 martie 2016 17:39 Răspunde
  • trebuie sa ne unim odata pentru totdeuna ori toti ori nici unul,asa nu mai merge, ramanem pe drumuri..

    Iulian Arsin 21 martie 2016 19:48 Răspunde
  • Un nenorocit.

    Iancu Clipicioiu 21 martie 2016 20:08 Răspunde
  • CE MAI AU DE VANZRE ? PAMANTUL SI GATA CU ROMANIA !

    Samuila Lacatus Samuila 21 martie 2016 20:38 Răspunde
  • Bine ca exista solutie politica pentru Radet, Metrorex, Tarom! Si e doar o coincidenta ca toate sunt din Bucuresti! Rusine domnule ministru!

    Alexandru Spina 22 martie 2016 10:38 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului