Romanian Papers: Ministrul Energiei, 10.000 euro pe lună de la un offshore

  • acum 3 ani

Scopul declarațiilor de avere și interese este să TRANSPARENTIZEZE sursele de venit ale demnitarilor, ca să știm dacă nu cumva cutare ales, funcționar etc. își folosește funcția publică pentru a se îmbogăți imoral și/sau ilegal prin conflict de interese (practic, dacă ia bani de la cei cărora le acordă contracte publice sau în favoarea cărora ia decizii). Ei, ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, a reușit să rezolve problema: oficial, și-a declarat sursa veniturilor de 10.000 de euro lunar; practic, însă, e ca și cum nu ar fi scris nimic, pentru că cei care-l plătesc cu adevărat sunt ascunși în spatele unei companii off shore. Deci, ioc transparență.

De doi ani încoace, Vlad Grigorescu primește bani de la o companie din insulele britanice Turks&Caicos. În prima declarație de avere depusă la intrarea în mandat, demnitarul a ascuns proveniența banilor.

La o lună de la numirea ca ministru al Energiei, pe 17 decembrie 2015, Victor Vlad Grigorescu a semnat declarația de avere de început de mandat. Conform acesteia, încasa anual 568.050 lei din “cedarea folosinței bunurilor“. În ciuda faptului că formularul declarației de avere cere în mod expres să fie specificată sursa veniturilor (nume și adresă), Victor Vlad Grigorescu a ignorat acest lucru. După ce i-am solicitat, prin adresă oficială, să ne comunice proveniența banilor, ministrul a întocmit o nouă declarație de avere, datată 26 ianuarie 2016, în care misterul s-a lămurit parțial: banii proveneau din cedarea folosinței a două bunuri. Astfel, din cedarea folosinței unui bun imobil, demnitarul încasează anual 13.550 lei, deci cam 1.100 de lei lunar. Plătitorul sumei, însă, a fost anonimizat în declarație, deci ministrul încalcă în continuare legea declarării averi­lor. Restul sumei, adică 554.500 lei, provine de la o companie al cărei nume a fost dezvăluit: Impact Sales Co., din jurisdicția offshore britanică (British Overseas Territories) Turks&Caicos. Iar bunul a cărui folosință o cedează Grigorescu este unul mobil, nu imobil. Deci nu este vorba de un teren sau o clădire, ci fie de un vehicul, fie de, spre exemplu, un brevet de invenție, așa cum au arătat avocați consultați.

Impact Sales Co., companie „consignee“ fără urme

Care sunt proprietarii și/sau administratorii companiei offshore Impact Sales Co.? După cum se știe, scopul companiilor offshore nu este doar să optimizeze fiscal venituri (sau să facă evaziune fiscală, conform altor interpretări), ci și să ascundă identitatea celui sau celor care controlează compania. În cazul de față, lipsa de transparență este totală. Cercetările noastre nu au dus la nici un rezultat concret. Singurele informații despre Impact Sales Co. au fost obținute de pe câteva site-uri care furnizează date pentru oameni de afaceri. Astfel, portalul panjiva.com menționează Impact Sales Co. ca fiind „consignee“ (responsabil financiar de primirea mărfii) în tranzacții cu propilenă (și derivați) între o companie mexicană (Indelpro) și o alta, necunoscută, din Turcia. Un alt portal de afaceri (52wmb.com) precizează același tip de date în legătură cu Impact Sales Co. În fine, portalul turkeyopportunity.com, care se ocupă de intermediat tranzacții comerciale, arată că Impact Sales Co. este printre parteneri, fără a oferi alte detalii.

Ministrul refuză să răspundă la întrebări

I-am trimis ministrului Victor Vlad Grigorescu încă de pe 8 martie o solicitare de informații referitoare la Impact Sales Co., la bunul mobil a cărui folosință a cedat-o companiei offshore, la modalitatea în care a fost contactat de către companie etc. A trecut mai mult de o lună și Grigorescu nu a răspuns acestei cereri. Este de menționat, totuși, că Grigorescu nu a notat nici un bun mobil în declarația sa de avere. Este, deci, cu atât mai relevant răspunsul ministrului în legătură cu acest bun mobil.

declaratie avere victor grigorescu

Comentarii

  • Cred ca ar trebui sa lucreze doar 4 zile pe saptamana sa nu mai castige asa mult…..:)

    Alexandru Spina 11 aprilie 2016 16:05 Răspunde
    • Tot ar fi bine daca ar lucra…dar se pare ca turismul le place tuturor tehnocratilor in frunte cu plavanul!

      Maria Pintilie 12 aprilie 2016 07:48 Răspunde
  • Pop Ioan 12 aprilie 2016 08:49 Răspunde
  • Eu cred ca sint mult mai multe magarii de sa distrus tot complexul !

    Emilia Andries 12 aprilie 2016 11:08 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului