Creanţe de peste 10 milioane. Compelxul Energetic Hunedoara vrea să-şi recupereze în instanţă banii de la societatea de termoficare din Vulcan

  • acum 3 ani

Peste 10 milioane de lei are de recuperat Complexul Energetic Hunedoara de la SC Termoficare SA Vulcan. CEH s-a înscris la masa credală.

Dosarul se află pe masa judecătorilor hunedoreni şi are termen în data de 8 iunie, iar alături de CEH şi statul român, prin ANAF, speră să-şi mai recupereze din sumele neîncasate. Pentru Termoficare SA Vulcan instanţa a dispus declanşarea procedurii de insolvenţă la finele lunii octobrie 2014, însă planurile de redresare nu au funcţionat, aşa că un an mai târziu s-a declanşat falimentul, procedură care continuă şi în care s-a dispus deja depunerea tabelului definitiv al creanţelor. De precizat că SC Termoficare SA Vulcan a funcţionat în directa subordine a administraţiei publice şi, potrivit unui raport întocmit la finele anului 2014, după declanşarea procedurii de insolvenţă, cele mai mari datorii le-a acumulat către Complexul Energetic Hunedoara – SE Paroşeni, respectiv mai mult de 10 milioane de lei, sumă ce reprezintă aproape 98% din datoriile totale. În acelaşi timp, potrivit aceloraşi documente, furnizorul de agent termic avea de recuperat mai puţin de 1,6 milioane de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului