Zeci de deficiențe la CEH

  • acum 2 ani

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au verificat, de la începutul anului șI până acum, activitatea de la Complexul Energetic Hunedoara. S-au constatat nenumărate abateri, iar amenzile aplicate au fost pe măsură.

“Pe CEH există 39 de controale de la începutul anului, dintre care 37 în Valea Jiului şi două la Mintia. Au fost aplicate de două ori câte 10 mii de lei la EM Livezeni pentru neîndeplinirea măsurilor. La mina Livezeni problemele au fost referitoare la secţiunile reduse de la intrarea şi ieşirea din abataj şi concentraţii de metan peste limitele admise şi atunci s-a dispus şi sistarea activităţii. Din cauza acestor deficienţe s-a dispus sistarea activităţi şi ei nu vor putea să îşi reia activitatea până nu îndeplinesc şi ne asigură că au înlăturat deficienţele”, a declarat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.

Inspectorii ITM nu vor să îşi asume repsonsabilitatea unor eventuale dezastre în subteran, însă nici nu şi-au făcut un scop din a amenda Complexul Energetic Hunedoara, însă unele dintre măsuri sunt absolut necesare.

“La celelalte unităţi miniere nu sunt deficienţe majore. Ei mai primesc avertismente, rolul nostru nu e să dăm amenzi, rolul nostru e să conştientizeze că muncitorii sunt în pericol. La Livezeni deficienţele au fost grave, având în vedere că s-a dispus sistarea activităţii. Noi înţelegem şi angajatorii, dar înţelegem şi angajaţii şi viaţa oamenilor este mai importantă. Plătim toţi şi dacă se întâmplă ceva…”, a mai subliniat sursa citată.

Sursa:: Avantuliber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului