Care e valoarea veniturilor de completare?

  • acum 2 ani

Atât disponibilizaţii de la CEH cât şi cei de la SNIM vor beneficia de venit de completare. Doi ani de zile vor primi disponibilizaţii aceste sume de bani.

Suma de 16,5 milioane de lei a fost alocată din bugetul asigurărilor de şomaj pe anul 2016 şi va asigura veniturile de completare pentru persoanele concediate în baza planurilor de disponibilizare.

Complexul Energetic Oltenia primeşte suma de 12,364 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 2.000 de persoane ce urmează să fie disponibilizate, iar Complexului Energetic Hunedoara i se alocă suma de 3,306 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 840 de persoane. La Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. vor fi concediate, în două etape, 250 de persoane ce vor primit 831.000 de lei.

”Potrivit OUG nr. 36/2013, venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s­a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj”, informează Guvernul.

Venitul de completare se acordă pe o durată ce variază în funcţie de vechimea în muncă: 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime între 15 ani şi 25 ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani.

Comentarii

  • Alo, minerache??? Sa-i multumiti sindicalistilor de la muntele pentru asta. O sa va vina si voua randul cat de curand. Mai beti o bere si mai mancati un mic de la Nica si o sa primiti un sut in fund. Naivilor!!! v-au prostit astia ca la alba neagra.

    gigore 25 august 2016 09:34 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului