Hunedoara. Garda Forestieră a dat prima lovitură hoților de lemn

  • acum 2 ani

Inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara, istituție cu atribuții de control și în județul Hunedoara, împreună cu poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice Hunedoara au derulat mai multe controale pe raza oraşelor Călan şi Haţeg, în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În urma raziei au fost prinși mai mulți hoți de lemn.

”Astfel, pe raza orașului Călan, în jurul orei 17:20, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din comuna Beriu, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 23 m. c. de lemn, din specia fag și mesteacăn, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ și al speciei cu datele înscrise în cele două avize prezentate la controlul documentelor. De asemenea, tot în orașul Călan, poliţiştii au depistat un bărbat de 54 de ani, din municipiul Orăştie, care transporta cu o autoutilitară un volum de aproximativ 21 m. c. de lemn rotund, în baza unor avize de însoţire necorespunzătoare, în care erau înscrise alte cantităţi şi specii de material lemnos faţă de cel transportat”, a declarat subcomisarul Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Lemnul a fost confiscat iar cei doi transportatori au fost amendați cu 3.000 lei. Și emitentul celor 5 avize de însoțire primare a materialului lemnos prezentate de conducătorii auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru că nu a respectat prevederile legale privind modul de completare și eliberare a avizelor în cauză.

”În aceeaşi zi, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Hunedoara împreună cu cei ai Postului de Poliție Lelese au depistat pe D. J. 687 F, în comuna Teliucu Inferior, un bărbat de 72 de ani, din localitatea Cinciș-Cerna, care transporta cu un tractor cu remorcă cantitatea de aproximativ 2 m. c. de material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. În acest caz, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de material lemnos şi au întocmit dosar de cercetare penală pentru tăiere ilegală de arbori, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost obţinut lemnul, precum şi a provenienţei acestuia”, a mai declarat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului