Plata salariilor de la CEH, în pericol

  • acum 2 ani

Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara s-ar putea să nu îşi încaseze salariile din cauza situaţiei în care se află societatea. Toate conturile societăţii sunt blocate, iar Consiliul de Administraţie al societăţii nu are baza legală pentru a semna pentru plata salariilor.

Sunt blocaje din cauza ieşirii din insolvenţă. Consiliul de Administraţie nu are baza legală pentru a-şi da acceptul în vederea acordării drepturilor salariale, iar din acest motiv ar putea exista întârzieri la plata salariilor şi ale bonurilor de masă”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele.

Potrivit sursei citate, s-a încercat securizarea conturilor de salarii, însă mai trebuie îndepliniţi câţiva paşi în acest sens.

Executările pe cont sunt de 20 de milioane de lei, iar această sumă este venitul Comolexului Energetic Hunedoara pe o lună întreagă”, a mai spus sursa citată.

Există riscul ca în Valea Jiului să existe proteste în cazul în care salariaţii nu îşi încasează veniturile la timp. În perioada cât CEH s-a aflat în insolvenţă, plata salariilor a fost prioritară, aceasta fiind una din punctele pozitive ale insolvenţei.

Monika BACIU

Sursa:: Press-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului