Liderii de la Sindicatul Muntele pichetează Tribunalul Hunedoara. Cer statului român să nu închidă activitatea CEH

  • acum 2 ani

Reprezentanții angajaților Complexului Energetic Hunedoara sunt în drum spre Deva, unde vor picheta timp de o oră sediul Prefecturii județului Hunedoara, dar și Tribunalul Hunedoara. aceștia vor să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă societatea energetică. Oprirea activității CEH este iminentă.

“Suntem o delegație formată din 7 persoane. Ne ducem la Tribunalul Hunedoara să depunem o cerere pentru a se judeca cu celeritate intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara. amânările acestea nu fac bine societății, existând riscul să fie oprită activitatea și chiar să intrăm în faliment. Apoi, timp de o oră, vom picheta sediul Prefecturii și a Tribunalului Hunedoara”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Sindicaliștii atrag atenția conducerii CEH că trebuie să respecte prevederile contractului colectiv de muncă.

“Totodată vreau să le transmit celor din conducerea Complexului Energetic Hunedoara să respecte contractul colectiv de muncă, dacă se intră în insolvență, mai ales că unul dintre directori a și negociat și semnat acest contract”, a mai spus sursa citată.

Astăzi, la Tribunalul Hunedoara se va judeca cererea Complexului Energetic Hunedoara prin care se solicită preschimbarea termenului de judecată în dosarul insolvenței.

Monika BACIU

Sursa:: Press-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului