Greva foamei la termocentralele de la CEH

  • acum 3 ani

Sindicaliștii de la termocentralele Mintia și Paroșeni au decis să intre în greva foamei, dar nu acum. Așteaptă să fie numit noul ministrul al Energiei. Oamenii sunt nemulțumiți de situația în care se află societatea și solicită anularea deciziei prin care, începând din această lună, angajații sunt trimiși în ITA.

“Urmare a deciziei nr. 3460 din 29.12.2016, decizie pe care o considerăm abuzivă și tendențioasă îndreptată împotriva salariațiloe celor două termocentrale Mintia și Paroșeni, Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Mintia șI Sindicatul Liber SE Paroșeni au mandatat Federația Energetică și Blocul Național Sindical să poarte discuții cu reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Consiliului de Administrație al CEH privind anularea deciziei mai sus menționate. Întrucât nu a putut fi identificată o cale de dialog cu niciunul din factorii de decizie, respectiv Ministerul Energiei, Consiliul de Administrație al CEH și director general CEH, consiliile de conducere a SLIEDM și SLEP au luat decizia ca începând cu data de 3.01.2017 să intre în greva foamei și să solicite prezența ministrului Energiei și președintelui CA al CEH la sediul sucursalei Electrocentrale Deva-Mintia”, arată liderii de sindicat de la termocentrala Mintia.

Sindicaliștii au amânat protestul până la numirea în funcție a noului ministru al Energiei.

“Întrucât nu a fost numit ministrul Energiei, am hotărât amânarea protestului. Precizăm că nu am reunuțat la protest șI nu vom renunța decât în situațiile următoare: anularea deciziei nr. 3460 din 29.12.2016, demiterea conducerii CEH pentru nerespectarea CCM în vigoare și nerespectarea obligațiilor pentru personalul disponibilizat”, mai arată cei de la Mintia.

Monika BACIU

Sursa:: Press-media

Comentarii

  • Mulțumiri praduitorilor :
    Melczer Mihael c
    Jujan c
    Nica p
    Stoicescu m
    Verginica P
    Si nu in ultimul rând Ciucă c
    Sper sa ajungeți la pușcărie si la sapa de lemn

    CEH 3 ianuarie 2017 20:17 Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului