Tiberiu Iacob Ridzi: “Nu sunt primul în primărie din punctul de vedere al salariului”

  • acum 2 ani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, nu are cel mai mare venit din administrația locală în fruntea căreia se află. Deși acesta susține că nu s-a realizat o ierarhie a salarizării la nivelul administrației publice locale, primarul ar ocupa poziția a 10-a în ceea ce privește veniturile. Asta înseamnă că sunt funcționari publici care au un venit mai mare decât al primarului.

E o problema cu veniturile și cu salariile primarilor și viceprimarilor. La ultima creștere cu 20% a salariilor singuirii care nu au primit au fost primarii și viceprimarii pentru că noi avem indemnizații, nu avem salariu. Nu am făcut o situație foarte clară, dar nu sunt primul în primărie din punctul de vedere al salariului”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Salariile aleşilor locali vor creşte cu 30 la sută. Măsura, propusă de un deputat liberal, a fost votată în plenul Camerei Deputaţilor după ce a fost susţinută de ministrul Muncii. Lia Olguţa Vasilescu a explicat că majorarea ar urma să se aplice doar până la intrarea în vigoare a legii salarizării, la 1 iulie. Potrivit declarației de avere din anul 2016, Tiberiu Iacob Ridzi a încasat un venit anual în sumă de 44.055 lei, asta însemnând undeva va 3600 lei pe lună.

Sursa:: Press-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului