Un drum istoric – „Drumul Poştalioanelor”- Atracţia Staţiunii Pasul Vîlcan pe timp de vară, care a triplat numărul turiştilor

  • acum 3 săptămâni

Asfaltarea drumului până la limita cu judeţul Gorj, dar şi traseul de biciclete amenajat în munte aduce tot mai mulţi turişti în Pasul Vîlcan pe timp de vară.

Drumul „romanilor, poștalioanelor, neamțului sau drumul lui Mihai Viteazu”….

Drumul construit pe crestele Vâlcanului, în pasul de trecere spre Gorj are diferite denumii în funcție de perioada de folosire. Este ”drumul al romanilor” (fiind construit de armatele romane și care unea acum 2000 de ani Drobeta cu Ulpia Traiana), a devenit apoi „drumul lui Mihai Viteazu” (în 1600 pe aici a trecut Mihai Viteazul pentru a ajunge la Viena, în încercarea de a-i cere ajutor împăratului Rudolf al II-lea), „drumul poștalioanelor” (în perioada de stăpânirea austriacă s-au făcut amenajări pentru a se putea folosi de care sau trăsuri) și în cele din urmă „drumul neamțului” (în primul Război Mondial, în urma declarației de război a României împotriva Austro-Ungariei de la 27 august 1916, românii au trecut granița prin apropierea Pasului Vâlcan să elibereze Transilvania. Aici s-au dus lupte grele între nemți și români, transeele făcute de soldați fiind vizibile și astăzi.

Șoseaua turistică realizată pentru a lega, peste Munţii Vâlcan, Hunedoara şi Gorj şi-a găsit capătul în vârf de munte, pe o creastă aflată la limita dintre cele două judeţe. Drumul judeţean a fost finalizat pe jumătate, doar în judeţul Hunedoara, iar autorităţile au rămas, la fel ca în cazul altor şosele, doar cu promisiunea că vecinii din Gorj vor continua lucrările.

Localizare

Una dintre cele mai spectaculoase şosele transalpine din România a fost construită pe jumătate, în Munţii Vâlcan. Drumul Judeţean 664 porneşte din municipiul Vulcan, traversează Pasul Vâlcan şi apoi crestele munţilor, ajungând la altitudinea de 1.700 de metri. Oferă privelişti impresionante, însă are marele dezavantaj că asfaltul se termină la limita dintre judeţele Hunedoara şi Gorj, într-un vârf de munte pustiu, împodobit cu statui ale eroilor din Primul Război Mondial, a regelui Ferdinand I al României şi a generalului Nicolae Tătărescu. De acolo turiştii ajung pe un drum de circa 15 kilometri, de pământ şi piatră, accesibil doar maşinilor cu tracţiune 4 x 4, până în satul Schela din judeţul vecin. Consiliul Judeţean Hunedoara a finanţat zilele trecute construcţia ultimilor patru kilometri ai şoselei, respectiv până la limita cu judeţul Gorj.

Turism

Oficialii primăriei Municipiului Vulcan şi cifrele statistice, care arată o creştere importantă a celor care în această vară au ales să vină în Pasul Vîlcan. Mulţi au ales să urce cu maşina pe „Drumul Poştalioanelor”, alţii în schimb vin cu bicicletele, pe „Traseul Romanilor”, aşa cum este denumit traseul montan de biciclete, amenajat pe vechea rută pe unde romanii au trecut spre cucerirea Daciei.

„De când s-a asfaltat drumul, insteresul pentru Pasul Vîlcan s-a dublat, s-a triplat chiar, mai ales pe timp de vară. Urcă foarte multă lume până la graniţa cu Gorjul. La competiţiile pe care le-am avut am avut surpriza să constatăm că au fost foarte mulţi participanţi din alte localităţi, ceea ce arată că oamenii ştiu despre această staţiune şi despre ce se întâmplă aici”, a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Iar aceste vizite lasă urme vizibile chiar şi în bugetul local, în încasările la telegondolă. Aşa că, edilii se gândesc şi la un tip de abonamente pentru bikeri.

“Mai ales cu noul traseu de biciclete, încasările la telegondolă au crescut. Pasionaţii de ciclism fac uneori zeci de drumuri. O să ne gândim la un tip de abonamente şi pentru aceştia, cum este iarna pentru schi. Acum este 7 lei tura pe urcare. Au voie să urce cu bicicleta în telegondolă, atâta timp cât o curăţă, să nu fie murdară de noroi. Dar bikerii sunt foarte atenţi în general la acest lucru”, a mai spus viceprimarul Vulcanului.

Noua Transalpina

Noua Transalpina, după cum mai este numit Drumul Judeţean 664 despre care vorbeşte Cristian Merişanu, oferă nu numai privelişti impresionante, dar şi repere istorice. Drumul leagă două judeţe, respectiv Hunedoara şi Gorj. Se desprinde din Drumul European 79 în dreptul comunei Turcineşti – Gorj, o traversează spre nord, apoi trece prin Schela, Pasul Vâlcan şi coboară în municipiul Vulcan.

Poze TransValcan.ro

 

Sursa InformatiaVJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
Stiri din Valea Jiului